Să ne întoarcem la liniile de la sfârșitul lui Lauda de calcar: ceea ce aud este sunetul fluxurilor subterane / ceea ce văd este un peisaj de calcar. Închide ochii și încearcă să -ți imaginezi forma acestor linii. Văd o cădere, o coborâre, o înmuiere, cu cel mai blând de aterizări la sfârșit. Și simt rezoluție, calm și iertare.
(Let's go back to the lines at the end of In Praise of Limestone: What I hear is the sound of underground streams / What I see is a limestone landscape. Close your eyes and try to imagine the shape of these lines. I see a falling, a descent, a softening, with the gentlest of landings at the end. And I feel resolution, calmness, and forgiveness.)
În reflecția lui Alexander McCall Smith asupra lui W. H. Auden, el atrage atenția asupra liniilor finale ale poemului lui Auden „în lauda calcarului”. Aceste linii evocă o imagini vii care combină elemente auditive și vizuale, încurajând cititorii să -și angajeze imaginația. McCall Smith interpretează această imagine ca reprezentând o cădere sau coborâre blândă într -un peisaj senin, ceea ce sugerează un moment de liniște și acceptare.
Atmosfera creată de cuvintele lui Auden rezonează cu sentimente de calm și rezoluție. McCall Smith subliniază modul în care aceste elemente contribuie la un sentiment de iertare și pace, ilustrând profunzimea emoțională pe care o poate transmite poezia. Explorarea unor imagini atât de simple, dar profunde, invită cititorii să reflecte asupra propriilor experiențe de confort și înțelegere prin natură și artă.