În cartea ei „Conflictul nu este abuz”, Sarah Schulman evidențiază impactul negativ al suprasolicitării asupra dezvoltării personale. Ea susține că atunci când indivizii sunt îngăduiți excesiv, le lipsește atenția constructivă și ratează învățăturile esențiale care ajută la dobândirea abilităților sociale și de viață. Această neglijare duce la un eșec în învățarea autoreglului, ceea ce este crucial pentru navigarea în mod eficient a situațiilor sociale.
Schulman subliniază că această suprasolicitare poate crea confuzie între dorințe și nevoi. Atunci când dorințele sunt satisfăcute în mod constant fără a răspunde nevoilor de bază, acesta împiedică capacitatea individului de a distinge între ceea ce este cu adevărat esențial și ceea ce este doar dorit. Astfel, cartea critică noțiunea de îngăduință și consecințele sale asupra creșterii personale și a responsabilității în cadrul comunităților.