Adevărata întrebare este: de ce o persoană ar avea mai degrabă un inamic decât o conversație? De ce s -ar vedea mai degrabă ca hărțuiți și transgresați în loc să aibă o conversație care să le poată dezvălui ca un participant egal la crearea de conflicte? Ar trebui să existe o ușurare în a descoperi că unul nu este persecutat, dar, de fapt, în modul în care am interpretat greșit aceste responsabilități, din păcate, ușurarea este în confirmarea faptului că unul a fost „victimizat”. Vine odată cu reducerea abdicției responsabilității.
(The real question is: Why would a person rather have an enemy than a conversation? Why would they rather see themselves as harassed and transgressed instead of have a conversation that could reveal them as an equal participant in creating conflict? There should be a relief in discovering that one is not being persecuted, but actually, in the way we have misconstrued these responsibilities, sadly the relief is in confirming that one has been "victimized." It comes with the relieving abdication of responsibility.)
În cartea ei „Conflictul nu este abuz”, Sarah Schulman pune o întrebare critică cu privire la interacțiunile umane: de ce ar alege un individ să se vadă ca o victimă, mai degrabă decât să se angajeze în dialog? Această alegere duce adesea la o percepție a hărțuirii și a conflictelor, evitând oportunitatea de a participa în mod egal la rezolvarea problemelor. Schulman sugerează că mulți oameni găsesc confort în identificarea ca...