Avea satisfacția, atât de iubită de dictatori, de o stare permanentă de urgență.
(She had the satisfaction, so beloved of dictators, of a permanent state of emergency.)
În „Lucrurile despre care am tăcut”, Azar Nafisi explorează impactul vieții sub un regim în care o stare de urgență devine un mod de viață. Această experiență este deosebit de satisfăcătoare pentru dictatori, deoarece le permite să mențină controlul și să suprime disidența fără a face față responsabilității. Starea constantă de urgență creează o atmosferă de frică și incertitudine, care poate tăcea opoziția și justifica măsurile opresive.
Reflecția lui Nafisi evidențiază ironia unei astfel de situații: liderii prosperă asupra instabilității, în timp ce cetățenii își suportă consecințele. Cartea oferă o perspectivă asupra ramificărilor personale și sociale ale autoritarismului, arătând modul în care cei de la putere exploatează crize pentru a -și consolida regula, adesea în detrimentul libertății și drepturilor individuale.