Revoluția m -a învățat să nu fiu consolată de mizeriile altor oameni, să nu mă simt recunoscător pentru că atât de mulți alții au suferit mai mult. Durerea și pierderea, precum dragostea și bucuria, sunt unice și personale; Nu pot fi modificate prin comparație cu ceilalți.
(The revolution taught me not to be consoled by other people's miseries, not to feel thankful because so many others had suffered more. Pain and loss, like love and joy, are unique and personal; they cannot be modified by comparison to others.)
În „Lucrurile despre care am tăcut” de Azar Nafisi, autorul reflectă asupra călătoriei sale personale și asupra ideilor obținute prin experiențe de durere și pierdere. Ea subliniază că suferința fiecărui individ este profundă și distinctă și nu poate fi măsurată împotriva greutăților altora. Nafisi pledează pentru recunoașterea naturii unice a emoțiilor cuiva, mai degrabă decât să se simtă mângâiere în ideea că ceilalți ar fi putut îndura circumstanțe mai proaste.
Această perspectivă încurajează o înțelegere autentică a durerii personale și a bucuriei. Recunoscând că durerea este în mod inerent subiectivă, Nafisi sugerează că este crucial să onorăm sentimentele cuiva fără a le devaloriza prin comparație. Mesajul rezonează ca un memento pentru a ne îmbrățișa experiențele emoționale individuale, făcând loc atât pentru întristare, cât și pentru fericire într -un mod care să fie autentic și personal.