Ai visat vreodată că ni s -ar putea întâmpla asta? El a spus, nu, nu am făcut -o, dar ar fi trebuit. După ce am ajutat cu toții să creăm această mizerie, nu am fost sortiți să avem Republica Islamică. Și într -un anumit sens, avea dreptate.
(Did you ever dream this could happen to us? He said, No I didn't, but I should have. After we all helped create this mess, we were not doomed to have the Islamic Republic. And in a sense, he was right.)
În „Reading Lolita în Teheran”, Azar Nafisi reflectă asupra unei conversații în care cineva își exprimă surpriza în starea situației sale, întrebând dacă a fost vreodată anticipată. Răspunsul evidențiază o responsabilitate colectivă pentru circumstanțele care au dus la formarea Republicii Islamice, ceea ce sugerează că rezultatele au fost, într -o parte, meritate din cauza acțiunilor și alegerilor anterioare.
Această recunoaștere a responsabilității partajate subliniază o temă mai largă a cărții, în care Nafisi explorează impactul evenimentelor politice asupra vieții personale și complexitățile navigării unei societăți modelate de un astfel de regim. Sentimentul transmis încapsulează o lecție înflăcărată despre importanța conștientizării și implicării în treburile politice, ilustrând modul în care plângerea poate duce la consecințe grave.