Timp de șapte zile, ea s -a așezat în pat, uitându -se cu ușurință la tavan, ca și cum ar fi resentit de moartea pe care o cultivă de atâția ani. La fel ca unii oameni care nu pot vomita în ciuda greaței oribile, ea a stat acolo incapabilă să moară, rezistând la moarte, în timp ce ea a rezistat vieții, înghețată cu resentimente de proces și schimbare.
(For seven days she lay in bed looking sullenly at the ceiling as though resenting the death she had cultivated for so many years. Like some people who cannot vomit despite horrible nausea, she lay there unable to die, resisting death as she had resisted life, frozen with resentment of process and change.)
timp de o săptămână, personajul a rămas în pat, fixat pe tavan, întruchipând durerea pentru lupta ei prelungită cu viața. Această întristare intensă reflectă conflictul ei intern, deoarece pare să respingă atât moartea, cât și schimbările vitale care o însoțesc. Statul ei transmite o resentimente adânci în fața proceselor de viață și moarte pe care se simte incapabilă să le scape.
Această portret ilustrează o stagnare profundă în care personajul este prins într -un ciclu de tulburări emoționale. În ciuda dorinței sale de moarte, se află imobilizată, asemănătoare cu cineva care nu poate să se scutească de disperare copleșitoare. Imaginile surprinde rezistența ei nu numai la viață, ci și la concluzia inevitabilă a existenței, prezentând un comentariu puternic asupra condiției umane.