Din acel moment, preotul paroh a început să arate semne de senilitate care l -ar determina să spună ani mai târziu că diavolul a câștigat probabil rebeliunea sa împotriva lui Dumnezeu și că el a fost cel care s -a așezat pe tronul ceresc, fără a -și dezvălui adevărata identitate pentru a -i captura pe cei nedoriți.
(From that time on the parish priest began to show signs of senility that would lead him to say years later that the devil had probably won his rebellion against God, and that he was the one who sat on the heavenly throne, without revealing his true identity in order to trap the unwary.)
În „O sută de ani de singurătate”, preotul parohiei experimentează o scădere a facultăților mentale, ceea ce îl determină să reflecte asupra credințelor sale spirituale și a luptelor sale cu credința. De -a lungul anilor, gândurile sale devin din ce în ce mai tulburate, determinându -l să pună la îndoială natura binelui și a răului și existența diavolului ca o adevărată forță în lume.
Această călătorie transformatoare culminează cu o credință radicală că Diavolul ar fi putut să -i uzurneze locul lui Dumnezeu în ceruri, ascunzând în mod inteligent identitatea sa pentru a induce în eroare pe ceilalți. Această perspectivă reflectă conflictul intern al preotului și evidențiază teme mai largi de iluzie și realitate în cadrul narațiunii.