Crezând că îl va consola, ea a luat o bucată de cărbune și a șters nenumăratele iubiri pentru care el încă o datora, iar ea a adus în mod voluntar propriile tristețe cele mai solitare, astfel încât să nu -l lase în pace în plânsul său.
(Thinking that it would console him, she took a piece of charcoal and erased the innumerable loves that he still owed her for, and she voluntarily brought up her own most solitary sadnesses so as not to leave him alone in his weeping.)
În acest pasaj din „O sută de ani de singurătate”, un personaj încearcă să atenueze întristarea altuia prin ștergerea datoriilor de dragoste, simbolizând dorința de a ușura povara emoțională pe care o împărtășesc. Prin eliminarea acestor obligații, ea încearcă să încurajeze un sentiment de ușurare și legătură, demonstrându -și empatia și disponibilitatea de a -și umezi o parte din durerea sa.
Mai mult, se confruntă cu propria sa tristețe profundă, alegând să -și dezvăluie vulnerabilitățile. Acest act de împărtășire a durerii personale servește pentru a -și pune în funcțiune singurătatea, subliniind tema companiei în suferință. Neplăcerile ei evidențiază legăturile emoționale profunde dintre indivizi, ceea ce sugerează că înțelegerea reciprocă poate oferi confort în perioadele de disperare.