Au fost doi iubitori fericiți printre mulțime și au venit să bănuiască că dragostea ar putea fi un sentiment care a fost mai relaxant și mai profund decât fericirea, sălbatică, dar momentană, a nopților lor secrete.
(They were two happy lovers among the crowd, and they came to suspect that love could be a feeling that was more relaxing and deep than the happiness, wild but momentary, of their secret nights.)
În „O sută de ani de singurătate” a lui Gabriel García Márquez este înfățișată ca o emoție profundă și calmantă, care depășește bucuria trecătoare găsită în întâlniri secrete. Iubitorii din narativ experimentează un sentiment de liniște care le adâncește conexiunea, contrastând cu euforia intensă, dar de scurtă durată a momentelor lor clandestine împreună.
Acest pasaj evidențiază transformarea înțelegerii lor despre iubire, sugerând că evoluează de la emoții pasionale și temporare la o legătură mai durabilă și mai liniștitoare. Realizarea lor reflectă o înțelegere mai profundă a intimității relaționale, subliniind că adevărata fericire poate fi găsită în seninătatea iubirii împărtășite pe fondul haosului vieții.