Cât de încântat ar fi toți regii, țarale și führerii trecutului {și comisarele prezentului} să știe că cenzura nu este o necesitate atunci când tot discursul politic ia forma unei glume.
(How delighted would be all the kings, czars and führers of the past {and commissars of the present} to know that censorship is not a necessity when all political discourse takes the form of a jest.)
Neil Postman, în cartea sa „Amuzându -ne până la moarte”, reflectă asupra ușurinței controlului politic atunci când discursul este redus la divertisment. El sugerează că liderii istorici și contemporani, de la regi la comisari, ar găsi satisfacție în înțelegerea faptului că cenzura devine învechită atunci când discuțiile politice sunt dominate de umor și satiră. Acest lucru sugerează că seriozitatea dialogului politic este subminată atunci când este doar transformat în glume.
Argumentul lui Postman evidențiază o preocupare pentru viitorul discursului public, ceea ce indică faptul că banalizarea subiectelor serioase poate duce la lipsa gândirii critice în rândul populației. El implică faptul că amestecarea divertismentului cu politica poate depăși nevoia de suprimare, deoarece oamenii se angajează mai mult cu gluma decât substanța problemelor politice, afectând în cele din urmă integritatea democrației.