Oamenii dintr -o cultură de televiziune au nevoie de „limbaj simplu” atât în mod auural, cât și vizual și chiar vor merge până la a cere în anumite circumstanțe prin lege. Adresa Gettysburg ar fi fost probabil în mare măsură de neînțeles pentru o audiență din 1985.
(People of a television culture need "plain language" both aurally and visually, and will even go so far as to require it in some circumstances by law. The Gettysburg Address would probably have been largely incomprehensible to a 1985 audience.)
În epoca modernă dominată de televiziune, publicul a dezvoltat o preferință pentru o comunicare simplă și clară, atât în limbajul vorbită, cât și în reprezentările vizuale. Această schimbare a dus la o așteptare a societății pentru simplitate și accesibilitate în informații, în măsura în care reglementările pot fi necesare pentru a asigura această claritate. Complexitățile limbajului istoric, precum cea a adresei Gettysburg, pot lăsa spectatorii contemporani confuzi și deconectați, subliniind evoluția discursului public influențat de mass -media.
„Amuzându-ne până la moarte” de Neil Postman examinează modul în care natura bazată pe divertisment a televiziunii ne modelează înțelegerea și procesarea comunicării publice. Drept urmare, bogăția și nuanța retoricii tradiționale se pot pierde în traducere, ceea ce face dificilă ca publicul modern să înțeleagă semnificații mai profunde în texte mai sofisticate sau istorice. Cartea critică această scădere a complexității, cerând o reconsiderare a modului în care ne implicăm cu cuvinte și idei într -o epocă care favorizează amuzamentul asupra substanței.