Cu toții suntem, așa cum spune Huxley, undeva, mari abreviatori, ceea ce înseamnă că niciunul dintre noi nu are înțelepciunea de a cunoaște întregul adevăr, timpul să -l spunem dacă am crezut că am făcut -o sau o audiență atât de gullibilă încât să o acceptăm.
(We are all, as Huxley says someplace, Great Abbreviators, meaning that none of us has the wit to know the whole truth, the time to tell it if we believed we did, or an audience so gullible as to accept it.)
În „Amuzându -ne până la moarte”, Neil Postman reflectă ideea lui Huxley că oamenii sunt în esență „mari abreviatori”. Această noțiune sugerează că indivizii nu pot înțelege întregul adevăr și că, chiar dacă ar putea, le lipsește timpul pentru a -l transmite pe deplin. Complexitatea realității și limitele comunicării evidențiază lupta noastră de a surprinde profunzimea adevărului.
Comentariul lui Postman indică faptul că societatea noastră este adesea dezinteresată de narațiunea completă. În schimb, prezentăm versiuni simplificate ale realității pe care publicul le acceptă cu ușurință, subliniind divertismentul asupra discursului atent. Această tendință de a prescurta adevărurile semnificative reflectă o schimbare culturală mai largă, care prioritizează implicarea superficială asupra unei înțelegeri semnificative.