Îmi mănânc inima singură.
(I eat my heart out alone.)
În „Reading Lolita în Teheran”, Azar Nafisi reflectă asupra experiențelor sale de profesor de literatură în Iran, unde navighează complexitățile vieții sub un regim opresiv. Memoria își împletește dragostea pentru literatură cu luptele elevilor ei, dezvăluind modul în care cărțile oferă mângâiere și o formă de rezistență împotriva tiraniei. Prin discuțiile sale despre lucrări clasice, Nafisi dezvăluie puterea literaturii de a evoca emoții profunde și de a încuraja conexiunile între elevii ei.
Citatul „Îmi mănânc inima singură” încapsulează singurătatea și dorul de conexiune care pătrunde în lucrările lui Nabokov și viața lui Nafisi. Acesta subliniază izolarea resimțită de indivizi în societăți opresive, unde pasiunile și dorințele personale sunt adesea reprimate. Narațiunea lui Nafisi ilustrează modul în care literatura devine un refugiu, permițând ei și elevilor să -și exploreze sentimentele cele mai interioare și să se confrunte cu realitățile lor în timp ce forțează un sentiment de comunitate prin narațiuni comune.