Am glumit că ne -am pregătit pentru o perioadă ca asta trăind cu mama. Problema cu o astfel de stare de lucruri nu a fost că nu ați reușit să faceți ceea ce doriți-uneori ați făcut-dar efortul de a calma sau de a rezista zeităților domnitoare te-a lăsat atât de epuizat încât te-a împiedicat să te distrezi cu adevărat. Până în ziua de azi, distrându -mă, pur și simplu bucurându -mă de mine, vine cu prețul unei condamnări că am comis o crimă nedetectată.
(I used to joke that we had prepared ourselves for a time like this by living with Mother. The problem with such a state of affairs was not that you did not get to do what you wanted---sometimes you did---but the effort to appease or resist the reigning deities left you so exhausted that it prevented you from ever really having fun. To this day having fun, just plain enjoying myself, comes at the cost of a conviction that I have committed an undetected crime.)
În „Lucruri despre care am tăcut”, Azar Nafisi reflectă asupra complexităților de a trăi sub figuri de autoritate, bazându -se pe experiența ei cu mama ei. Ea sugerează cu umor că educația ei a pregătit -o pentru vremuri provocatoare, totuși lupta constantă pentru a se conforma sau a se revolta împotriva acestor așteptări a scurs -o. Interacțiunea dorințelor și obligațiilor a lăsat puțin loc pentru o plăcere autentică.
Nafisi dezvăluie o tensiune adâncă în relația ei cu distracția, simțindu-se vinovată ca și cum ar fi să se bucure de ea însăși ar fi o transgresie ascunsă. Această anxietate de bază ilustrează modul în care dorința de conformitate și nevoia de autonomie se poate ciocni, ceea ce duce la un paradox în care plăcerea este umbrită de sentimente de infracțiune.