Dacă amintirea trebuie să fie ceva mai mult decât nostalgie, necesită o bază contextuală-o teorie, o viziune, o metaforă-ceva în care pot fi organizate fapte și modelele discernate.
(if remembering is to be something more than nostalgia, it requires a contextual basis-a theory, a vision, a metaphor-something within which facts can be organized and patterns discerned.)
În „Amuzându -ne până la moarte”, Neil Postman discută despre importanța contextului în procesul de amintire. El susține că pur și simplu reamintirea evenimentelor din trecut poate duce la nostalgie, cu excepția cazului în care este ancorată de un cadru precum o teorie sau o metaforă. Această abordare permite indivizilor să organizeze fapte și să identifice tipare semnificative, mai degrabă decât să amintească doar despre trecut.
Perspectivele lui Postman evidențiază nevoia de a crea o înțelegere mai profundă a istoriei, plasându -l într -o narațiune mai mare. Această perspectivă stratificată nu numai că ne îmbogățește memoria, dar ne modelează interpretarea evenimentelor, permițând o implicare mai profundă cu lumea din jurul nostru. Fără această bază contextuală, amintirile noastre pot lipsi de substanță și semnificație.