Colonelul ridiculizează o noțiune de justiție care se aliniază cu Karl Marx, insistând în schimb că adevărata dreptate implică brutalitate și violență. El îl descrie ca un act de agresiune nemilos și nemaipomenit, întruchipând o idee conform căreia dreptatea necesită o pregătire acerbă pentru a se confrunta cu adversarii fără avertisment sau milă. Această părere contrastează brusc cu interpretări mai tradiționale, legale ale justiției, ceea ce sugerează o lume în care puterea și duritatea domnesc suprem.
Această reprezentare extremă ridică întrebări despre moralitatea și etica justiției. În loc de urmărirea corectitudinii sau a legalității, ilustrează o perspectivă în care justiția se împletesc cu violență și frică, subliniind o mentalitate feroce care contestă principiile fundamentale ale unei societăți civilizate. Prin cuvintele acestui personaj, Heller critică noțiunea care ar putea face corect, prezentând o viziune cinică asupra naturii puterii și a justiției în vremuri zbuciumate.