în „O viziune îndepărtată a tuturor” de Alexander McCall Smith, un personaj reflectă asupra unui poem înflăcărat care compară amintirile cu ceapa. Această analogie sugerează că, la fel ca ceapa, amintirile pot evoca emoții puternice și pot duce la lacrimi, subliniind natura dulce a reminiscului.
Ideea că amintirile pot provoca sentimente profunde este semnificativă, deoarece ne amintește că trecutul este țesut în identitatea noastră. Această legătură între experiențele senzoriale și răspunsurile emoționale subliniază complexitatea modului în care ne procesăm amintirile.