Acesta a fost Nassrin sau, ca să fim sinceri, acesta a fost noi doi împreună: împărtășirea celor mai intime momente cu un umeri, pretinzând că nu sunt intime. Nu a fost curajul care a motivat acest mod întâmplător, impersonal, de a trata atât de multă durere; A fost o marcă specială de lașitate, un mecanism de apărare distructivă, forțându -i pe ceilalți să asculte cele mai oribile experiențe și totuși să le refuze momentul empatiei: nu -mi pare rău pentru mine; Nimic nu este prea mare pentru mine să mă descurc. Nu este nimic, nimic cu adevărat.
(This was Nassrin, or to be honest, this was the two of us together: sharing the most intimate moments with a shrug, pretending they were not intimate. It wasn't courage that motivated this casual, impersonal manner of treating so much pain; it was a special brand of cowardice, a destructive defense mechanism, forcing others to listen to the most horrendous experiences and yet denying them the moment of empathy: don't feel sorry for me; nothing is too big for me to handle. This is nothing, nothing really.)
Nassrin și naratorul și -au înfățișat experiențele intime cu o fațadă de nonchalance, mascând profunzimea durerii lor. Acest comportament nu a rezultat din vitejie, ci mai degrabă dintr -o formă unică de lașitate, servind ca mecanism de apărare. Ei și -au prezentat poveștilor înfricoșătoare altora, în timp ce negau simultan acelor ascultători oportunitatea de a empatiza, insistând că au fost nemodificați de suferința lor.
Insistând că „nimic nu este prea mare” pentru ca ei să se descurce, și -au banalizat trauma, creând o barieră pentru o înțelegere și sprijin autentic. Această abordare evidențiază modul în care oamenii pot face față durerii emoționale profunde, reducându -și luptele, prevenind în cele din urmă conexiuni semnificative cu ceilalți care altfel ar putea oferi compasiune.