Toți am fost victime ale naturii arbitrare a unui regim totalitar care a intrat constant în cele mai private colțuri ale vieții noastre și ne -a impus ficțiunile neobosite asupra noastră. Această regulă a fost regula islamului? Ce amintiri creăm pentru copiii noștri? Acest atac constant, această lipsă persistentă de bunătate, a fost ceea ce m -a înspăimântat cel mai mult.
(We were all victims of the arbitrary nature of a totalitarian regime that constantly intruded into the most private corners of our lives and imposed its relentless fictions on us. Was this rule the rule of Islam? What memories were we creating for our children? This constant assault, this persistent lack of kindness, was what frightened me most.)
În „Reading Lolita în Teheran”, Azar Nafisi reflectă asupra mediului opresiv creat de un regim totalitar care a invadat viețile personale și a forțat narațiuni distorsionate asupra cetățenilor săi. Ea se întreabă dacă această regulă opresivă poate fi clasificată cu adevărat ca islamică, subliniind disonanța dintre principiile religioase și realitatea vieții sub un astfel de regim. Acest lucru creează o preocupare profundă pentru moștenirea lăsată pentru generațiile viitoare.
Narațiunea lui Nafisi dezvăluie un sentiment profund de frică înrădăcinat în cruzimea neîntreruptă a regimului și o lipsă de compasiune. Acest atac persistent asupra libertăților individuale lovește chiar în miezul identității și valorilor sale, ceea ce a determinat -o să mediteze amintirile și idealurile care sunt modelate pentru copiii ei în mijlocul unei astfel de suferințe. Controlul neobosit și lipsa de bunătate apar ca fiind cele mai terifiante aspecte ale vieții sub o regulă totalitară.