Eram nefericiți. Ne -am comparat situația cu propriile noastre potențiale, cu ceea ce am fi putut avea și, într -un fel, nu a existat prea puțină consolare în faptul că milioane de oameni erau nefericiți decât noi. De ce mizeria altor oameni ar trebui să ne facă mai fericiți sau mai mult conținut?
(We were unhappy. We compared our situation to our own potentials, to what we could have had, and somehow there was little consolation in the fact that millions of people were unhappier than we were. Why should other people's misery make us happier or more content?)
În memoria ei „Reading Lolita în Teheran”, Azar Nafisi reflectă asupra nemulțumirii profunde pe care ea și colegii ei le -a experimentat în mediul opresiv al Iranului. Ea subliniază modul în care compararea vieții lor cu potențialul și aspirațiile lor a dus la sentimente de regret și de neîmplinire. Nafisi evidențiază o experiență umană comună: recunoașterea faptului că cunoașterea altora este mai rea nu face prea puțin pentru a atenua durerea și dezamăgirea personală.
Citatul subliniază ideea că fericirea individuală nu depinde de suferința altora. În schimb, adevărata mulțumire provine din interior și este legată de obiectivele și visele personale, mai degrabă decât de comparații relative. Perspectivele lui Nafisi contestă ideea că empatia pentru luptele altora poate îmbunătăți magic propriile circumstanțe, dezvăluind o înțelegere profundă a complexităților emoțiilor umane.