Ceea ce caut sunt lacunele - tăcerile. Așa văd trecutul: ca o săpătură. Certiți gunoiul, ridicați un fragment aici, altul acolo, îl etichetați și înregistrați unde l -ați găsit, notând ora și data descoperirii. Nu sunt doar fundațiile pe care le caut, ci ceva din nou și mai puțin tangibil.
(What I am searching for is the gaps - the silences. This is how I see the past: as an excavation. You sift through the rubble, pick up one fragment here, another there, label it and record where you found it, noting the time and date of discovery. It is not just the foundations I am looking for but something at once more and less tangible.)
În cartea ei „Lucruri despre care am tăcut”, Azar Nafisi explorează ideea înțelegerii trecutului ca o săpătură arheologică. Ea subliniază importanța descoperirii detaliilor trecute cu vederea și a lacunelor silențioase din istorie, care sunt adesea la fel de semnificative ca evenimentele și figurile de renume. Nafisi descrie procesul ei ca fiind unul de examinare atentă, unde colectează fragmente de experiență, își notează contextul și reflectă asupra sensului lor. Această abordare meticuloasă permite o înțelegere mai profundă a istoriilor personale și colective.
Căutarea lui Nafisi depășește pur și simplu găsirea fundațiilor istorice; Ea caută să înțeleagă o esență mai profundă care se află sub suprafață. Elementele intangibile ale memoriei și tăcerii au perspective cruciale care ajută la iluminarea complexităților din trecut. Prin narațiunea ei, ea invită cititorii să recunoască valoarea acestor tăceri și îi încurajează să se angajeze în propriile lor călătorii în excav. Această explorare aruncă lumină asupra modului în care reflecțiile personale ne pot îmbogăți înțelegerea istoriei și identității noastre.