Peste drum la Biserica Comunității Faith, câteva zeci de bătrâni, vin aici să trăiască în remorci și să moară la soare, țin un cântec de rugăciune. Nu le pot auzi și nu vreau. Ceea ce pot auzi sunt coiotii ocazionali și un cor constant al „Baby the Rain trebuie să cadă” din jukebox -ul din camera de șarpe de alături, iar dacă aș auzi și acele voci muribund, acele voci din Midwestern atrase de această țară lunară pentru unele rituri atavistice de neimaginat, rock de vârste care mă înconjoară pentru mine, cred că îmi voi pierde propriile motive.
(Across the road at the Faith Community Church a couple of dozen old people, come here to live in trailers and die in the sun, are holding a prayer sing. I cannot hear them and do not want to. What I can hear are occasional coyotes and a constant chorus of "Baby the Rain Must Fall" from the jukebox in the Snake Room next door, and if I were also to hear those dying voices, those Midwestern voices drawn to this lunar country for some unimaginable atavistic rites, rock of ages cleft for me, I think I would lose my own reason.)
Pasajul descrie o scenă din afara Bisericii Comunității de credință în care indivizii în vârstă se adună în remorci, angajându -se într -o rugăciune. Naratorul exprimă un dezinteres asupra sunetelor grupului de rugăciuni, în schimb concentrându -se pe sunetele bântuitoare ale coiotelor din fundal și muzica dintr -un jukebox din apropiere. Această juxtapunere a vieții și a morții evidențiază izolarea persoanelor în vârstă în acest peisaj dezolant.
Menționarea „vocilor morți” și „vocile Midwestern” evocă un sentiment de melancolie, ceea ce sugerează că acești oameni s -au retras în acest mediu stearnic din motive care rămân obscure. Naratorul se teme că, dacă ar fi să se cufunde pe deplin în atmosfera sombră, s -ar putea să -și piardă strânsoarea asupra realității. Această reflecție ilustrează tensiunea dintre vibrația vieții și inevitabilitatea morții în acest cadru.