a pierdut o anumită credință emoționantă în puterea totemului a bunelor maniere, a părului curat și a competenței dovedite pe scara Stanford-Binet. Pentru astfel de amulete îndoielnice, respectul meu de sine mi-ar fi fost fixat și m-am confruntat cu mine în acea zi cu înțelegerea neplăcută a cuiva care a întâlnit un vampir și nu are niciun crucifix la îndemână.
(lost a certain touching faith in the totem power of good manners, clean hair, and proven competence on the Stanford-Binet scale. To such doubtful amulets had my self-respect been pinned, and I faced myself that day with the nonplused apprehension of someone who has come across a vampire and has no crucifix at hand.)
În „Slouching -ul spre Betleem” al lui Joan Didion, naratorul reflectă asupra pierderii credinței în simbolurile liniștitoare ale stabilității sociale și intelectuale, cum ar fi bunele maniere și inteligență. Aceste elemente fuseseră anterior fundamentul respectului ei de sine, dar ea își dă seama că sunt insuficiente în fața incertitudinilor vieții. Acest moment de îndoială este asemănat cu întâlnirea cu un vampir fără protecție, subliniind un sentiment profund de vulnerabilitate.
Metafora lui Didion evidențiază fragilitatea valorii de sine și modul în care este adesea legată de așteptările societății și de realizările personale. Pe măsură ce își navighează experiențele, contrastul dintre fostele sale credințe și deziluzia ei actuală pictează o imagine vie a conflictului interior, ceea ce a determinat cititorii să ia în considerare implicațiile mai largi ale bazelor pe măsuri superficiale pentru auto-validare.