Nu am fost atunci vinovat de vinovăție în ceea ce privește după-amiaza în acest fel, pentru că mai aveam toate după-amiezile în lume.
(I was not then guilt-ridden about spending afternoons that way, because I still had all the afternoons in the world.)
În lucrarea ei „Slouching spre Betleem”, Joan Didion reflectă asupra unei perioade în care nu a simțit nicio remușcare pentru că și -a petrecut după -amiaza pe îndelete. Această perioadă din viața ei a fost marcată de un sentiment de libertate și de absența urgenței, deoarece credea că a avut timp suficient înaintea ei. Citatul surprinde o atitudine lipsită de griji, ceea ce sugerează că presiunile vârstei adulte și responsabilitățile nu s -au apucat încă de momentele ei zilnice de răgaz.
Perspectiva lui Didion evidențiază o experiență universală a tinereții, în care timpul pare infinit, permițând după -amiaza indulgentă plină de explorare sau relaxare. După cum amintește ea, se poate simți o nostalgie subiacentă, cuplată cu înțelegerea faptului că astfel de momente pe îndelete pot de multe ori să se estompeze pe măsură ce cerințele vieții cresc. Această reflecție servește ca o amintire înflăcărată a naturii trecătoare a timpului și a contrastului dintre abandonul tineresc și constrângerile maturității.