Au trecut câțiva ani, dar încă nu am pierdut acel sentiment de mirare despre New York. Am început să prețuiesc singurătatea, sensul că, la un moment dat, nimeni nu trebuie să știe unde mă aflam sau ce făceam.
(Some years passed, but I still did not lose that sense of wonder about New York. I began to cherish the loneliness of it, the sense that at any given time no one need know where I was or what I was doing.)
În reflecțiile sale despre New York, Joan Didion surprinde minunea de durată pe care o simte pentru oraș de -a lungul anilor. În ciuda trecerii timpului, această fascinație se adâncește doar pe măsură ce își navighează vastitatea. Orașul, cu posibilitățile sale nesfârșite, devine nu doar un fundal, ci o parte din identitatea ei. Ea savurează singurătatea pe care o oferă, subliniind libertatea care vine cu anonimatul.
Didion își apreciază independența în peisajul urban, găsind frumusețe în ideea că locul unde se află și activitățile rămân necunoscute pentru alții. Această singurătate îi permite să aprecieze straturile complexe ale vieții din New York, făcându -i legătura cu orașul atât profund, cât și transformator.