Acesta nu este un lucru remarcabil de spus, dar este un lucru remarcabil să ai în memoria cuiva.
(That is not a remarkable thing to say, but it is a remarkable thing to have in one's memory.)
În cartea ei „Slouching spre Betleem”, Joan Didion reflectă ideea că, deși anumite afirmații pot să nu iasă în evidență ca fiind extraordinare, capacitatea de a le aminti poate fi destul de semnificativă. Acest lucru indică ideea că memoria în sine poate menține greutatea și importanța, chiar dacă informațiile nu sunt în mod inerent remarcabile. Didion subliniază valoarea amintirii și modul în care ne modelează înțelegerea experiențelor și a lumii din jurul nostru.
Această perspectivă invită cititorii să ia în considerare rolul amintirilor aparent banale în modelarea identității și percepției. Acesta sugerează că chiar și obișnuitul ne poate influența gândurile și emoțiile, afirmând că fiecare memorie contribuie la bogăția narațiunilor noastre de viață. Perspectiva lui Didion încurajează o apreciere mai profundă pentru momentele de zi cu zi care persistă în mintea noastră, subliniind impactul lor potențial asupra interpretărilor noastre despre realitate.