în „Paris până la lună”, Adam Gopnik discută dinamica naționalismului și înclinația sa de a se transforma în nemulțumiri mărunte și retorica divizivă. El ilustrează modul în care, pe măsură ce naționalismul se intensifică, duce adesea la o deteriorare a discursului civil, reducând problemele sociale complexe la conflicte simpliste și adesea neplăcute. Expresia „Logica naționalismului curge întotdeauna în jos, spre jgheab” încapsulează această tendință tulburătoare, subliniind modul în care idealurile cu minte înaltă pot deveni distorsionate în sentimente de excludere scăzute.
Reflecțiile lui Gopnik sugerează că naționalismul, atunci când nu este verificat, poate împiedica progresul societății prin încurajarea unui mediu în care furia și frica prosperă. În loc să unește oamenii sub valori comune, îi poate despărți, ceea ce duce la intoleranță și ostilitate. În cele din urmă, el încurajează cititorii să fie precauți de astfel de mișcări și să caute modalități mai incluzive și mai constructive de a favoriza comunitatea și identitatea, îndepărtând descendența negativă pe care o descrie.