Aceasta a fost prima dată când am experimentat plăcerea orgiastică disperată a acestei forme de doliu public: a fost singurul loc în care oamenii s -au amestecat și au atins corpuri și emoții împărtășite fără reținere sau vinovăție. În aer era o frenezie sălbatică, aromată sexual. Mai târziu, când am văzut un slogan de Khomeini spunând că Republica Islamică supraviețuiește prin ceremoniile sale de doliu, aș putea depune mărturie despre adevărul său.
(That was the first time I experienced the desperate orgiastic pleasure of this form of public mourning: it was the one place where people mingled and touched bodies and shared emotions without restraint or guilt. There was a wild, sexually flavored frenzy in the air. Later, when I saw a slogan by Khomeini saying that the Islamic Republic survives through its mourning ceremonies, I could testify to its truth.)
Autorul reflectă asupra experienței profunde a doliu public, descriind -o ca un spațiu unic în care oamenii și -au exprimat în mod liber emoțiile și s -au conectat între ei fizic și emoțional. Această adunare a fost marcată de un sentiment de eliberare neinhibată și de o atmosferă intensificată, aproape extatică, amestecând întristarea cu un spirit comunal emoționant. Amestecarea corpurilor și emoțiilor a creat un fundal viu și intens pentru durerea colectivă.
Mai târziu, autorul își amintește o declarație a lui Khomeini subliniind importanța ritualurilor de doliu pentru Republica Islamică, care a rezonat cu experiența personală. Această legătură ilustrează modul în care un astfel de doliu comunal nu servește doar ca un mijloc de a exprima pierderi, ci și de a consolida identitățile culturale și politice. Amestecul de durere și fervoare a evidențiat puterea de bază a acestor ceremonii în modelarea legăturilor comunale și susținerea narațiunii regimului.